În timp ce trupele americane se retrag încetul cu încetul de pe teritoriul Afganistanului, talibanii pun stăpânire din ce în ce mai mult pe districte controlate de armată, capturând şi lăudându-se cu armele şi echipamentele militare ale soldaţilor care părăsesc zona.
Talibanii au prezentat mai multe containere pline de arme şi echipamente confiscate de la armata afgană. Armamentul include 900 de arme, 70 de puști cu lunetă, 30 de vehicule tactice uşoare şi 20 de camionete ale armatei, potrivit NBC News. Talibanii au arătat jurnaliștilor, de asemenea, containere de transport în care se aflau telefoane prin satelit, grenade, mortare, gloanțe și alte muniții.