O tânără din Afganistan a devenit eroină peste noapte, după ce a trecut printr-o experiență cumplită. Fata, în vârstă de 15 ani, și-a răzbunat părinții omorâți de doi talibani, pe care ea însăși a reușit să-i anihileze definitiv. Qamar Gul, din Afghanistan, a reușit un act de mare curaj. Conform ultimelor rapoarte, se pare că unul dintre atacatorii care i-au ucis părinții tinerei ar fi fost chiar soțul ei.

După ce i-a omorât pe criminali, ea a pozat cu pușca pe care o folosea pentru a se apăra de talibani.

„Sunt foarte mândră pentru că i-am ucis pe cei care mi-au omorât părinții. I-am ucis și pentru ceea ce au făcut, dar și pentru că știam că vor veni după mine și fratele meu mai mic”, a spus Qamar Gul.

Provincia Ghor este una ostilă femeilor, care sunt maltratate de la vârste fragede. Fatima, mama lui Qamar, a fost căsătorită de două ori înainte de a intra într-o relație cu Shan Gul Rahimi. Cel de-al doilea ei soț a fost fratele lui Shan și a decedat în anii ’90 într-o confruntare sângeroasă cu talibanii.

Rahimi era un opozant al ultrașilor religioși din Afghanistan, își pierduse o mână și ajuta constant autoritățile să facă față războiului care macină țara de mulți ani. Naem, unul dintre cei care i-au luat viața, a fost ginerele său. „Cei doi s-au înțeles foarte bine o perioadă, dar apoi lucrurile s-au schimbat”, a povestit nepotul lui Shan Gul Rahimi.

mai mult la  /evz.ro/

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here