Președinte Afganistanului, Ashraf Ghani și nou secretar de stat american, Antony Blinken.

Forţele internaţionale intenţionează să rămână în Afganistan dincolo de termenul din mai prevăzut în acordul încheiat de Statele Unite cu milițiile Taliban în februarie 2020, afirmă patru responsabili NATO, citaţi duminică de Reuters, o decizie care ar putea duce la escaladarea tensiunilor cu insurgenţii, care cer o retragere totală.

„Nu va fi o retragere completă a aliaţilor la sfârşitul lui aprilie. Condiţiile nu au fost întrunite”, a spus unul din oficiali pentru Reuters.

Conform unui acord bilateral semnat la 29 februarie, la Doha, între administrația Trump și milițiile Taliban, toate trupele străine urmează să părăsească Afganistanul până în mai 2021, în schimbul unor angajamente de securitate asumate de Talibani. Fostul președinte american a redus între timp prezenţa americană la cel mai scăzut nivel de după 2001. Acordul cu milițiile Taliban este însă reanalizat în acest moment de noua administrație democrată de la Casa Albă.

mai mult la   /moldova.europalibera.org/

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here